Selecţionerul Vicente Del Bosque a renunţat la legendele iberice după prestaţia de la Mondial
Embed:
Naţionala Spaniei va fi de nerecunoscut în noua campanie preliminară. Lotul a suferit schimbări majore faţă de cel prezent la Mondialul din Brazilia.
Selecţionerul Vicente Del Bosque a renunţat la aşa jucători ca Gerard Pique, Juan Mata sau Fernando Torres. În echipă nu se vor mai regăsi Xabi Alonso şi David Villa, care după Mondial au luat decizia de a se retrage de la naţională.
În schimb, vor apărea feţe noi, cum ar fi portarul lui Espanyol, Kiko Casilla, Mikel San Jose, de la Athletic Bilbao, sau Paco Alcacer, de la Valencia.
"Am făcut aceste schimbări ca urmare a prestaţiei slabe a echipei din ultimul timp. A fost o generaţie care o obţinut multe succese, dar acum am simţit nevoia de a reînnoi echipa ca să putem spera la asemenea performanţe şi în viitor", a declarat Vicente Del Bosque.
Del Bosque a fost criticat dur după Cupa Mondială din Brazilia, la care spaniolii au debutat cu o înfrângere în faţa Olandei, scor 1-4, şi au fost eliminaţi încă din faza grupelor. Dezastrul a venit după o perioadă de şase ani în care Furia Roja a câştigat două titluri de campioană europeană şi un titlu mondial.
Pe 4 septembrie, Spania va juca un amical cu Franţa, iar peste patru zile va debuta în campania preliminară pentru EURO 2016, pe teren propriu, cu Macedonia. Ceilalţi adversari din grupă pentru Spania sunt Ucraina, Slovacia, Belarus şi Luxemburg.