Selfie-camera de la Sony ce arată ca o sticlă de parfum (FOTO)
Sony se pregătește să lanseze o cameră foto compactă pentru pasionatele de selfie-uri care vor să aibă un device asortat la o geantă de lux. Camera foto seamănă cu o sticlă de parfum, scrie playtech.ro.
Imaginile publicate de un forum chinez, arată o cameră foto simplă, din seria CyberShot, care are un cap rotativ în forma unei sticluțe de parfum. Acesta este dedicat celor pentru care selfie-ul e un lucru esențial în viață.
Aparatul foto va fi lansat pe 22 august, conform datelor de pe site-ul oficial al companiei. El va fi momentan doar pe piața din China, acolo unde femeile și adolescentele descoperă selfie-ul și sunt pasionate de el la extrem. Evident că această cameră va putea fi achiziționată pe Aliexpress și alte site-uri de profil din China.
Camera foto are 19,2 megapixeli conform forumului de pe rețeaua Sina Weibo și folosește o lentilă Sony G Lens. Stabilizarea imaginii este optică, iar monitorul din spatele aparatului are 3 inci.
Camera are o aplicație prin care se poate conecta la smartphone și slot pentru card microSD. De asemenea, are WiFi și NFC.
Este evident din imaginile publicate de gforgames.com că Sony vrea să facă din această cameră una pentru dependentele de selfie-uri.
- Sony Xperia C3: "Cel mai bun telefon din lume pentru selfie" (FOTO/VIDEO)
- VIDEO SPECTACULOS! Ce se întâmplă când ataşezi o cameră HD de roata unei maşini
- Karim Benzema şi-a tras Veyron ca să-şi facă... selfie la volan
- NO COMMENT! Cum este văzut oraşul Paris de la înălţimea zborului de pasăre (VIDEO)