Selfie la Preşedinţie. Cum s-au pozat membrii lotului ce ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de Tineret (FOTO)
Președintele Nicolae Timofti a înmânat stindardul țării lotului de tineret care ne va reprezența țara la Jocurile Olimpice de Tineret. Portdrapelul Republicii Moldova la această competiție va fi sportiva Tatiana Doncilă.
După ceremonia oficială, lotul de tineret a participat la o şedinţă foto cu preşedintele, după care şi-au făcut o poză selfie cu toată echipa chiar pe scările Reşedinţei de stat.
Șeful statului le-a urat succes, fiind convins că sportivii moldoveni vor apăra cu demnitate culorile țării în cadrul acestei competiții internaționale.
"Exemplul campionilor noștri olimpici Nicolae Juravschi și Tudor Casapu ne demonstrează cu efortul și rigoarea sunt mereu recompensate de rezultate. Vă doresc să obțineți performanțe remarcabile, în așa fel încât tricolorul să fie urcat cât mai des pe catarg, iar sunetele imnului național să răsune pe stadioanele din întreaga lume", a spus Nicolae Timofti.
De cealaltă parte, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi a declarat că aşteptările sunt mari, deoarece Moldova dispune de o pleiadă de tineri sportivi valoroşi, care au cucerit deja medalii în cadrul campionatelor mondiale și europene.
Sportiva Tatiana Doncilă, medaliată cu bronz la Campionatul European, care va reprezenta țara la lupte feminine, și-a exprimat convingerea că spiritul de fair-play va domina competiția.
Cei 11 membri ai lotului național vor participa la șase probe sportive în cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret, care vor avea loc în perioada 16-28 august la Nanjing, China.
Jocurile Olimpice de Tineret, rezervate tinerilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani, sunt organizate după aceeași formulă ca și Jocurile Olimpice tradiționale, edițiile de vară și iarnă alternând la fiecare doi ani. Astfel, prima ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret de vară a avut loc la Singapore în 2010, iar a celor de iarnă la Innsbruck, Austria în 2012.