Semne bune pentru Volkswagen! Vânzările au crescut în ultimele patru luni
Vânzările Volkswagen pe plan global au crescut cu 0,6% în primele patru luni din acest an, la 3,36 milioane de vehicule, chiar dacă grupul german trece în prezent prin cea mai gravă criză din istoria sa, transmit Automotive World și MarketWatch, potrivit Agerpres.ro.
În perioada ianuarie — aprilie 2016, livrările VW au crescut cu 3,4% în Europa, cu 4,8% în China, în timp ce în America de Nord au scăzut cu 0,2%.
"Începutul trimestrului doi a arătat evoluții mixte pe piețele regionale. Deși am înregistrat o creștere semnificativă în Europa și America de Nord, piața din America de Sud a fost în declin. În Rusia, livrările au crescut pentru prima dată după luni întregi de declin. Cu toate acestea, situația pe piața rusă rămâne tensionată și ne menținem prudența", a afirmat Fred Kappler, șef de vânzări la Volkswagen.
În aprilie, VW a vândut în toată lumea 853.300 de vehicule, cu 100 de unități mai mult decât în perioada similară din 2015. În aprilie, vânzările VW au crescut cu 3,8% în Europa, cu 4,9% în America de Nord și cu 0,1% în China.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
- COŞMAR INTERMINABIL la Volkswagen! DECIZIA NEINSPIRATĂ care zdruncină gigantul
- Toyota, detronată de pe prima poziție în clasamentul mondial la vânzări. Cine este noul lider
- SURPRIZĂ pentru fanii lui Volkswagen Golf: Versiunea inspirată de Porsche 911 GT3 (FOTO)
- Volkswagen va lansa trei modele electrice, inclusiv un SUV, până în 2020
- RECORD NOU pe circuitul Nurburgring! Timpul excelent obţinut de Volkswagen GTI Clubsport S (VIDEO)
- Volkswagen sfidează giganții IT: Proiectul ce îi va garanta supremația în industria automobilistică