SEMNELE care prevestesc că o persoană este POSEDATĂ DE DIAVOL
Probleme la care nu te-ai fi gândit în Italia. Scriitorul Dan Chiachir ne-a semnalat că numărul cererilor pentru slujbe de exorcism a crescut atât de mult încât Biserica nu le poate acoperi pe toate. Aproximatv 500.000 cereri pe an sunt făcute pentru slujbe de exorcizare.
"Ajung la noi persoane care cer ajutorul pentru a respinge puterea "demonului"", a declarat părintele Hildebrant Difulgio, exorcist la mănăstirea din Frosinone, scrie la Stampa.
Călugăr de jumătate de secol, Difulgio a fost martorul suferințelor atroce a multor oameni veniți la mănăstirea din care face parte. Mulți se tem că sunt demonizați, însă puțini sunt într-adevăr.
Sunt prezențe stranii, au comportamente ciudate, însă de cele mai multe ori este vorba de depresii cronice și alte afecțiuni psihice.
Părintele Difulgio trece în revistă semnele care diferențiază un om posedat de unul cu probleme de ordin psihologic.
"Țipăt deformat, voce cavernoasă, obiecte metalice sau feluri de mâncare absorbite, care ies apoi prin gură. Fraze pronunțate în limbi vechi, forță fizică nemăsurată, violențe la rugpciune de eliberare și la apă sfințită. Adesea, posesiune se manifestă ca urmare a participării la liturghii negre, spiritism sau prin aflilierea la grupuri satanice și grupuri ocultiste", a declarat exorcistul
"Numai în 10 cazuri din 100 este vorba de posedare demonică", a mai spus acesta.
- Semne şi simptome ale diabetului. Dacă şi tu păţeşti asta, mergi de urgenţă la medic
- SCANDAL! Un preot din Capitală, ACUZAT că înșeală creștinii şi face exorcism fără permisiunea Mitropoliei
- ERA POSEDAT! Un bărbat a început să scoată sunete bizare și să tremure violent (VIDEO)
- Un bărbat şi-a ucis cu BESTIALITATE bebeluşul pentru că ar fi fost POSEDAT DE UN DEMON
- PROGNOZE ÎMBUCURĂTOARE: Economia Moldovei dă semne de revenire. Cu cât a crescut PIB-ul ţării
- CURIOZITĂŢI: Când au apărut primele semne de circulaţie