Semnul care arată că RĂZBOIUL bate la porțile Europei! Pregătirile secrete care au loc acum
Rusia ridică tot mai multe probleme în contextul conflictului din estul Ucrainei, așa că unele state se "pun la adăpost”, în cazul unui posibil atac. Îngrjirorate de eventualitatea unui război, țările est-europene recurg la recrutări pentru stagiul militar obligatoriu şi miliţii care să ajute armata în caz de necesitate, scrie libertatea.ro.
Conform site-ului dpa.com, Rusia a stârnit un val de îngrijorări în țările est-europene care, îngrijorate de atitudinea agresivă a statului condus de Putin, recurg la recrutări pentru stagiul
Polonia sau alte țări care au făcut parte din URSS au început să facă recrutări pentru stagiul militar obligatoriu, dar şi să formeze miliţii care să ajute armata în caz de necesitate. Pregătirile au demarat după ce Rusia a anexat Crimeea în urmă cu un an, iar în estul Ucrainei a izbucnit un conflict. De asemenea, amenințările făcute de Rusia în ultima perioadă au determinat întețirea pregătirilor în țările vizate de declarațiile belicoase.
În timp ce deja recrutările sunt în curs în țări precum Polonia, Lituania sau Estonia, un studiu recent arată că aproximativ 30 la sută dintre polonezi ar accepta să se alăture unor grupări militare sau paramilitare, în cazul în care ţara lor ar fi atacată. Tot aici a crescut și susţinerea faţă de efectuarea stagiului militar. Acelați studiu indică o creștere cu 60 la sută a stagiului militar obligatoriu în rândul polonezilor.
Pentru 83 la sută dintre polonezi, Rusia este cea mai mare ameninţare. Iniţiativele de apărare sunt momente de reuniune.
În cazul unui atac, vor fi mobilizați inclusiv "războinici de weekend", care provin de la cluburile de tir. De asemenea, mulți voluntari au primit de la organizaţiile de apărare civilă instrucţie militară elementară. "Trebuie să folosim acest potenţial", a declarat generalul polonez Boguslaw Pacek, care a fost adus de la pensie în noiembrie pentru a ajuta la organizarea unei forţe complementare de apărare naţională.
Ministrul Apărării, Tomasz Siemoniak, susține că se au în vedere inclusiv antrenamente comune cu rezerviştii şi militarii în termen, în timp ce se dezvoltă o structură de apărare regională care reuneşte militari profesionişti şi grupări civile.
De vreme ce 45.000 de polonezi sunt implicaţi în diverse forme de instrucţie militară, grupul de potenţial combatanţi este mare.
O situaţie similară se întâlneşte şi în republicile baltice vecine, care sunt foarte preocupate de ce se întâmplă în Ucraina.
Mulţi cetăţeni se antrenează acum în miliţii locale, pregătindu-se voluntar să îşi apere ţara în caz de urgenţă. În Letonia, unde miliţia Zemessardze are aproximativ 8.000 de membri, sondajele arată că 60 la sută din populaţie este pregătită să ridice armele.
În Estonia, 3.000 de militari de profesie sunt susţinuţi de aproximativ 15.000 de membri ai forţelor de apărare Kaitseliit, mai avansaţi decât omologii lor din Polonia. Conduşi de ofiţeri ai armatei, aceşti soldaţi de weekend reprezintă o parte esenţială a apărării naţionale.
Lituania a reintrodus în martie serviciul militar pentru următorii cinci ani, cerându-le primilor 3.500 de tineri să îşi satisfacă stagiul militar de nouă luni în această toamnă. Lituania consideră acum o "ameninţare reală" la adresa securităţii sale şi trebuie să fie capabilă să se apere timp de trei zile până la sosirea ajutoarelor.
Și în Cehia au apărut îngrijorări în legătură cu pregătirile pentru un eventual conflict armat. Ministrul Apărării, Martin Stropnicky, vrea să reintroducă stagiul militar după zece ani. Cabinetul încă dezbate această propunere. Dacă va fi aprobată, femeile vor fi, de asemenea, evaluate din punct de vedere al pregătirii fizice pentru serviciul millitar.
În cazul unei ameninţări clare, va fi introdus un stagiu militar elementar de trei luni.
"După cum văd, acest lucru se va întâmpla dacă Rusia se implică într-o aventură militară în ţările baltice", a declarat Stropnicky.
Autoritățile cehe și-au exprimat îngrijorarea și în privința faptului că trebuie să se bazeze doar pe o armată profesionistă formată din 20.000 de militari. Un sondaj recent arată că peste 60 la sută din populaţie susţine introducerea instrucţiei militare extinse.