Senatorul american Bob Corker, la întrevedre cu preşedintele Parlamentului: Vom promova produsele moldoveneşti peste ocean
Statele Unite ale Americii susţin parcursul european al Moldovei şi dau asigurări că vor promova produsele moldoveneşti peste ocean. Asigurările au fost făcute în cadrul întrevederii de astăzi a senatorului american Bob Corker, cu deputaţii de la Chişinău, conduşi de preşedintele Legislativului, Igor Corman. Senatorul a încurajat autorităţile de la Chişinău să continue reformele, astfel încât moldovenii să simtă libertatea şi democraţia, fără presiuni externe.
Potrivit preşedintelui grupului parlamentar de prietenie cu SUA, Valeriu Ghileţchi, oficialul american a dat asigurări că va veni cu o iniţiativă menită să faciliteze accesul vinurilor şi produselor agricole moldoveneşti pe piaţa americană.
Bob Corker a mai avut întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu premierul Iurie Leancă în cadrul cărora s-a discutat despre intensificarea dialogului bilateral, sporirea securităţii energetice şi despre evoluţiile din regiune. Oficialul american se află pentru prima oară în vizită în ţara noastră. Săptămâna trecută, au fost în vizită la Chişinău alţi patru senatori ai Statelor Unite ale Americii.