Senatul Berlinului a decretat marţi stare de urgenţă climatică pentru capitala Germaniei
Senatul Berlinului a decretat marţi "stare de urgenţă climatică" pentru capitala Germaniei, deschizând astfel calea spre noi eforturi de a acţiona în vederea combaterii efectelor generate de schimbările climatice, informează DPA.
"Am scos în evidenţă faptul că vrem să depăşim obiectivele noastre actuale privind scăderea emisiilor de dioxid de carbon cu 85% comparativ cu nivelurile din 1990", a declarat primarul Berlinului, Michael Mueller, în urma sesiunii Senatului.
"Vrem să obţinem în mod semnificativ mai mult decât acest 85%", a adăugat el, chiar dacă în decizia Senatului nu se vorbeşte despre un procent concret.
Senatoarea Regine Guenther, care conduce Departamentul pentru mediu al Senatului şi a redactat decizia, a dorit să includă un obiectiv de cel puţin 95% înainte de 2050, însă nu a putut să asigure o majoritate de voturi pentru aprobarea acestei rezoluţii.
Prin decizia sa, Berlinul merge pe urmele multor municipalităţi din întreaga lume - inclusiv circa 50 din Germania -, care au declarat situaţii de urgenţă climatică, scrie digi24.ro