Senatul francez vrea recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah
sursa foto: news.ro
Senatul francez a cerut guvernului, într-un text votat miercuri, "recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah", regiune separatistă a Azerbaidjanului populată majoritar de armeni şi scena unui conflict sângeros în această toamnă, informează joi AFP.
Premierul armean Nikol Paşinian a salutat o "decizie istorică".
În schimb, Ministerul Afacerilor Externe a denunţat o "provocare iniţiată de un grup de senatori făţiş pro-armeni". "Un exemplu concludent de islamofobie în Franţa", a adăugat un consilier în probleme de politică externe al preşedintelui azer Ilham Aliev, Hikmet Hajiyev.
Proiectul Senatului francez, care nu are valoare constrângătoare, a fost votat cu 305 de voturi pentru, un singur vot împotrivă şi 30 abţineri. El a fost semnat de cinci din cei opt preşedinţi de grupuri parlamentare, scrie agerpres.ro.
Textul votat în Senatul Franţei "condamnă agresiunea militară a Azerbaidjanului, dusă cu sprijinul autorităţilor turce şi al mercenarilor străini, şi cere retragerea imediată" a forţelor armate din teritoriile cucerite începând cu 27 septembrie în regiunea Nagorno-Karabah.
De asemenea, ''invită guvernul francez să recunoască Republica Nagorno-Karabah'' şi ''să depună toate eforturile pentru ca discuţiile în vederea unei reglementări negociate şi durabile a conflictului, care să asigure restabilirea frontierelor definite în 1994, să poată fi reluate fără întârziere în cadrul Grupului de la Minsk''.
Textul cere guvernului francez să apere punerea în aplicare imediată a protecţiei populaţiei locale prin desfăşurarea unei forţe internaţionale şi să aducă un ajutor umanitar masiv civililor, precum şi să ''ceară o anchetă internaţională asupra crimelor de război comise în Nagorno-Karabah'' şi "să tragă toate consecinţele diplomatice din rolul jucat de autorităţile turce".
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat sâmbătă invitaţia la o "supervizare internaţională" a acordului semnat pe 10 noiembrie între Azerbaidjan şi Armenia, mediat de Rusia.