Sentinţă dură pentru fraţii Navalnii. Opozanţii ruşi au fost condamnaţi la închisoare
(UPDATE: 19.30) Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost reţinut în această seară, după ce a încercat să ajungă la un protest organizat de susţinătorii săi. Oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de condamnarea lui Navalnîi la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
(11:53) Opozantul rus Alexei Navalnii a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Fratele său, Oleg, a primit o pedeapsă mai dură: el va executa pedeapsa după gratii.
Oleg Navalnii a asistat la proces închis într-o cuşcă. El a anunţat că va ataca sentinţa într-o instanţă superioară. Anterior, procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Alexei Navalnii şi opt ani pentru fratele său.
"Această guvernare nu îşi merită existenţa, trebuie distrusă. Vă îndemn să ieşiţi în stradă până când actuala putere, care trimite după gratii oameni nevinovaţi, va fi înlăturată", a spus bloggerul rus.
Cei doi sunt acuzaţi de fraude economice, acuzaţii pe care învinuiţii le resping. Alexei Navalnii va trebui, de asemenea, să achite o amendă în sumă de jumătate de milion de ruble, echivalentul a 7.300 de euro.
- Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, a fost condamnat la şapte zile de închisoare
- Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost pus sub arest la domiciliu până pe 28 aprilie
- Trei jurnalişti străini au fost condamnaţi la închisoare în Egipt
- Procurorii din Moscova cer ani grei de închisoare pentru fraţii Navalnîi