canal tv
O grădiniță din localitatea Stanțî Lugansk a nimerit sub focul artileriei separatiștilor din Donbas, după un schimb de focuri început în această dimineață între separatiști și forțele guvernamentale.
Coform informațiilor publicate de presa de la Kiev, unul dintre obuzele lansate de separatiștii proruși a nimerit într-o grădiniță. Din datele preliminare, în momentul atacului în grădiniță se aflau copii și educatori. Două dintre cadrele didactice au fost rănite la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat serviciile de urgență și au reușit să evacueze în siguranță copiii, scrie digi24.ro.
De asemenea, în urma atacului, jumătate din localitate a rămas fără electricitate. Forțele armate guvernamentale au reușit să evacueze civilii de pe raza acțiunilor militare, în buncăre.
Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat joi forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au tras în soldații ucraineni.