Sepp Blatter a vizitat personal Brazilia, ca să verifice cum decurg pregătirile pentru Cupa Mondială
Blatter verifică Brazilia! Preşedintele FIFA a vizitat ţăra care va găzdui peste doi ani Cupa Mondială de fotbal, după ce s-a anunţat că pregătirile pentru turneu întârzie. Conducerea statului a dat asigurări că toată infrastructura va fi gata la timp, iar ambasadorul turneului, Pele, l-a convins pe preşedintele FIFA să-i susţină în continuare pe sudamericani.
Preşedintele FIFA a venit personal în Brazilia pentru a motiva conducerea ţării să rezolve cât mai rapid toate deficienţele.
"Preşedintele ţării mi-a dat asigurări că guvernul brazilian va implementa toate garanţiile date pentru FIFA cu mult înainte ca Brazilia să fie aleasă ţara gazdă", a declarat Sepp Blatter.
"Vreau să cred că, începând cu acest moment, toate conflictele vor lua sfârşit şi sunt sigur că vom putea organiza aici, în Brazilia, cea mai reuşită Cupă Mondială din istorie", a menţionat Pele, ambasadorul Cupei Mondiale din 2014.
Toate edificiile destinate Campionatului Mondial trebuie să fie gata în vara anului viitor, când va avea loc Cupa Confederaţiilor. Anterior, FIFA a anunţat că ar putea schimba locul desfăşurării sau chiar suspenda turneul, în cazul în care Brazilia nu va fi gata să-l găzduiască. Următoarea Cupă Mondială este programată în perioada 12 iunie - 13 iulie 2014, în 12 oraşe din Brazilia.
- Muncitorii care construiesc stadioanele pentru Cupa Mondială din 2014 ameninţă cu grevă
- Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, mulţumit de nivelul fotbalului din Bangladesh
- Batman, angajat de poliţiştii brazilieni pentru a salva oraşul Sao Paolo de criminali
- La Moscova a fost prezentat logo-ul Cupei Mondiale 2018