Serafim Urechean spune că Veaceslav Platon ar putea fi scos din lista electorală a AMN
Deputatul Alianţei „Moldova Noastră”, Veaceslav Platon, ar putea fi scos din lista electorală a partidului. Cel puţin aşa a anunţat liderul AMN, Serafim Urechean, în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA. Urechean nu crede că Platon se va mai regăsi pe listele electorale.
"Nu Urechean hotărăşte cine rămâne şi cine nu, ci Consiliul Naţional al partidului. Nu cred, însă, că este posibil ca Veaceslav Platon să se regăsească pe listele electorale ale AMN la următoarele alegeri parlamentare, fiindcă sunt prea multe discuţii neîntemeiate în jurul lui Platon. Platon este un om foarte competent, dinamic şi uneori mai radical decât ceilalţi membri ai partidului, însă este o persoană de succes în business, ceea ce trezeşte mare invidie”, a declarat Urechean în cadrul interviului.
Veaceslav Platon este unul din cei trei deputaţi care au votat împotriva proiectului de lege care prevederea lichidarea judecătoriilor economice.