Serbia şi Cehia se vor întâlni în finala FED Cup
Echipa Cehiei, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Fed Cup, după ce conduce la Ostrava, naţionala Italiei, cu scorul de 3-0. Petra Kvitova, numărul 3 mondial, a adus al treilea punct, cel al victoriei, după ce a învins-o pe italianca Francesca Schiavone, numărul 12 mondial.
Kvitova a avut nevoie de o oră şi 47 de minute pentru a o învinge pe Schiavone. Primul set jucătoarea din Cehia l-a câştigat cu 6-4. Setul secund a fost mai echilibrat, iar învingătoarea s-a decis la tie-break, unde Kvitova a avut nervii mai tari şi a învins cu 7-1.
Sâmbătă, Lucie Safarova a trecut de Francesca Schiavone, scor 7-6, 6-1, iar Petra Kvitova a dispus de Sara Errani, 6-4, 6-3.
În finală, Cehia va juca cu Serbia care conduce la Moscova Rusia cu scorul de 3-1. Dacă după prima zi scorul a fost egal, 1-1, în cea de-a doua zi de concurs, sârboaicele au obţinut două victorii care le-au calificat în ultimul act al competiţiei.
Ana Ivanovic a făcut 2-1 pentru Serbia după ce a învins-o cu 3-6, 6-0, 6-3 pe Anastasia Pavliucenkova, iar punctul victoriei a fost adus de către numărul 18 mondial, Elena Iankovic, care a trecut cu 6-1, 6-4 de către Svetlana Kuzneţova.
Finala se va disputa în luna noiembrie, în Cehia.