Serena şi Venus Williams s-au dat în spectacol la Buenos Aires (VIDEO)
Surorile Williams au făcut spectacol la prima lor vizită în Argentina! Serena şi Venus au jucat un meci demonstrativ la Buenos Aires şi s-au distrat de minune pe toată durata partidei.
Venus Williams a învins-o pe sora sa mai mică, Serena, care este lider mondial, în meciul demonstrativ jucat la Buenos Aires. Scorul final a fost de 7-6 6-2.
În faţa celor 4.500 de spectatori prezenţi în tribune, cele două surori s-au dat în spectacol în timpul meciului.
Cea mai amuzantă fază a partidei demonstrative s-a întâmplat în a doua parte a meciului, atunci când Venus Williams i-a oferit racheta unui băiat de mingi, iar ea a trecut în locul lui.
Serena Williams a încheiat anul pe primul loc în clasamentul WTA şi are în palmares 57 de trofee, iar 11 din ele au fost câştigate în 2013. Venus Williams ocupă locul 47 în ierarhia mondială şi a cucerit de-a lungul carierei 44 de trofee la simplu. În acest an, Venus nu a reuşit să se impună la nicio competiţie.