Serena Williams a obținut prima victorie după trei luni. Tenismena americană a învins-o pe italianca Lisa Pigato în primul tur al competiției de la Parma, scor 6-3, 6-2.
Fostul lider mondial, care săptămâna trecută a cedat chiar în debutul turneului de la Roma, a controlat jocul în fața tenismenei de doar 17 ani, care este pe locul 572 în topul mondial. Williams a câștigat 75 la sută din mingile jucate cu primul serviciu și a încheiat victorios partida într-o oră și 10 minute.
În turul doi, Serena Williams o va întâlni pe Katerina Siniakova din Cehia. Turneul de la Parma se desfășoară în premieră și include și concursul masculin.