Serena Williams a suferit o nouă intervenţie chirurgicală
Veşti proaste din tenis! Cea mai bună tenismană din acest an, Serena Williams, a suferit o nouă intervenţie chirurgicală!
Serena a fost operată zilele trecute la degetele mari de la picioare, fiind astfel forţată să se retragă de la un meci demonstrativ, care trebuia să se joace pe 29 decembrie, în Thailanda, şi în care urma să o întâlnească pe liderul clasamentului WTA, Victoria Azarenka.
"Jucătoarea de tenis a fost tratată pentru o disfuncţie la degetele mari de la picioare care a implicat proceduri minore", a spus doctorul Jeffrey Rockefeller de la clinica din Florida unde americanca a fost operată.
Desemnată jucatoarea anului de WTA, Serena a câştigat anul acesta Turneele de Mare Şlem de la Wimbledon şi U.S. Open, dar şi aurul olimpic la simplu şi dublu la Londra. Azarenka va juca în cele din urmă în Thailanda cu chinezoaica Na Li.