Serena Williams nu mai apare în clasamentul WTA
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams nu mai apare în clasamentul WTA, ea pierzând toate punctele, informează AFP, citează Agerpres.
Serena Williams, care în septembrie va împlini 41 de ani, jucătoare cu 23 de turnee de Mare Şlem câştigate, a revenit în competiţie la Wimbledon la un an de la precedenta sa participare, tot pe iarba londoneză. Americanca a fost învinsă încă din primul tur de franţuzoaica Harmony Tan.
Serena Williams ocupă locul 1.204 în lume în momentul participării sale la Wimbledon.
După cum s-a anunţat luni, o altă legendă a tenisului, elveţianul Roger Federer, nu mai figurează în clasamentul ATP. Roger Federer nu a mai participat la niciun turneu în ultimele 12 luni, de la ediţia trecută de la Wimbledon.
Federer, care speră să mai joace o dată la Wimbledon, prevede să revină în competiţie cu ocazia Laver Cup (23-25 septembrie la Londra), apoi în circuitul ATP la turneul de la Basel (24-30 octombrie). Elveţianul, cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate, care în august va împlini 41 de ani, a suferit în ultimii ani mai multe operaţii la genunchi.