Serghei Bubka şi-a prezentat programul pentru preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Atletism
Serghei Bubka şi-a prezentat programul pentru preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Atletism. Fostul mare campion la săritura cu prăjina a declarat că unul din principalele obiective ale sale este lupta cu dopajul şi formarea unui colectiv profesionist.
Ucraineanul Serghei Bubka, fost campion olimpic şi mondial la săritura cu prăjina, a anunţat la începutul acestui an că va candida pentru postul de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism. Acum, Bubka şi-a prezentat programul pentru cei patru de ani preşedinţie. Printre principalele obiective ale lui Bubka sunt formarea unui colectiv unit şi profesionist al forului internaţional.
"Consider că structura și eficiența personalului federaţiei este foarte importantă. Este foarte important cât de pregătit este preşedintele din punct de vedere profesional, cred că asta e momentul cheie. Trebuie să fie efectuate schimbări cât mai des, pentru a perfecţiona personalul. Programul de educație pentru angajaţii federaţiei este foarte important", a declarat candidatul la preşedinţia IAAF, Serghei Bubka.
Serghei Bubka spune că va lupta şi mai mult împotriva dopajului.
"Dacă analizăm acţiunile IAAF din ultima perioadă, vedem că se investesc câteva milioane pe an pentru lupta împotriva dopajului. Noi trebuie să protejăm sportivii noştri, să fie curaţi. Trebuie să acordăm cât mai multă atenție luptei împotriva dopajului pentru a curăţa sportul de acest viciu", a mai spus Bubka.
Bubka este membru al consiliului IAAF din 2001 şi vicepreşedinte al forului internaţional de atletism din 2007. El este considerat cel mai bun săritor cu prăjina din istorie.
Serghei Bubka, în vârstă de 51 de ani, îl va avea contracandidat la alegerile prezidenţiale pe Sebastian Coe, dublu campion olimpic, care şi-a anunţat candidatura în noiembrie.
Alegerile preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Atletism vor avea loc în luna august, la Beijing.