Serghei Lavrov acuză SUA și UE de tăcere în fața blocadei împotriva Transnistriei
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat Statele Unite și Uniunea Europeană că mențin ''o tăcere totală'' în fața a ceea ce el a numit ''blocadă organizată de Chișinău și de noii lideri ucraineni împotriva Transnistriei'', scrie Agerpres.ro.
''Trebuie să abordăm foarte serios această problemă cu ei (SUA și UE), având în vedere că ei agită spiritele în jurul Transnistriei ca și cum ar fi următoarea ce ar urma să fie anexată. Istoria nu i-a învățat nimic. Este o retorică scandaloasă și provocatoare. Ei încearcă prin aceste acțiuni să creeze în Transnistria o atmosferă insuportabilă'', a declarat Lavrov.
Publika.md aminteşte că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său din SUA, Barack Obama, că "regiunea din stânga Nistrului se confruntă cu o blocadă, fapt ce complică activităţile economice şi comerciale, condiţiile de viaţă ale localnicilor şi împiedică libera circulaţie a acestora".