Serghei Lavrov: Rusia și SUA vor crea un centru comun pentru monitorizarea situației din Siria
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat după o întrevedere la Moscova cu emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, că Rusia și Statele Unite ale Americii vor crea la Geneva un centru comun pentru monitorizarea situației din Siria, scrie agerpres.ro cu referire la Reuters.
Șeful diplomației ruse a afirmat că închiderea graniței Turciei cu Siria a devenit o chestiune urgentă, exprimând totodată îngrijorarea Rusiei în legătură cu bombardamentele lansate de Turcia în Siria.
Serghei Lavrov a reiterat faptul că pentru Moscova "nu există nicio politică alternativă la soluționarea crizei siriene".
La rândul său, emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura i-a cerut marți șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, "să se asigure că încetarea ostilităților este din nou pe drumul cel bun" în Siria.
Emisarul ONU a declarat că a cerut ajutor "atât Rusiei, cât și Statelor Unite ale Americii, în calitate de copreședinți ai Grupului de sprijin internațional pentru Siria și susținători ai acordului de încetare a focului" pentru a încerca să restabilească un acord de încetare a focului "muribund".
- Acordul de pace din Siria, TOT MAI FRAGIL. Zeci de civili au murit în urma bombardamentelor în Alep
- Un bombardier israelian, atacat de un avion militar rusesc. Reacția Kremlinului
- Barack Obama, extrem de îngrijorat de escaladarea violențelor în Siria
- Armata siriană a lansat bombardamente în Alep: 16 civili şi-au pierdut viaţa
- Papa Francisc a cerut părților implicate în conflictul din Siria să respecte armistițiul
- Numărul persoanelor ucise de mercenarii Statului Islamic atinge valori ALARMANTE