Sergio Perez şi Pastor Maldonado nu îşi vor prelungi contractele cu echipele la care evoluează
Mai mulţi piloţi de top din Formula 1 vor deveni şomeri pe 24 noiembrie, când este programată ultima etapă a sezonului. Cei mai importanţi sunt Sergio Perez, de la McLaren, şi Pastor Maldonado, de la Williams, care nu îşi vor prelungi contractele cu echipele la care evoluează şi nici nu au o opţiune clară pentru sezonul 2014.
Sergio Perez este unul din piloţii care va rămâne fără echipă imediat după ultima etapă din Formula 1. McLaren a decis să se despartă de pilotul mexican care ocupă poziţia a 12-a în clasament. În 2014, în locul acestuia va veni campionul din Formula Renault, danezul Kevin Magnussen.
"Nu este un secret că a fost un an eşuat, atât pentru echipă, cât şi pentru mine. Acum, McLaren şi-a ales o altă cale, iar eu trebuie să-mi caut calea mea. Sper să găsesc cea mai bună opţiune pentru cariera mea, pentru că am doar 23 de ani", a spus Sergio Perez.
Un alt pilot care va rămâne fără un post de muncă după încheierea sezonului este Pastor Maldonado, din Venezuela. Williams a anunţat că nu va mai prelungi contractul cu pilotul său de bază, care ocopă doar locul 17 în clasamentul general, cu două etape înainte de final. Locul acestuia va fi luat de brazilianul Felipe Massa, de la Ferrari.
"A fost un sezon foarte greu pentru toată echipa. Am avut aşteptări mai mari de la maşină, ne-am aşteptat la rezultate mai bune. Nu am putut îndeplini obiectivele, dar în Formula 1 este mereu aşa. Uneori reuşeşti, alteori nu", a menţionat Pastor Maldonado.
Ultimele două etape din Formula 1 vor avea loc pe 17 noiembrie, în SUA, şi pe 24 noiembrie, în Brazilia.