Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, anunțat ÎN CĂUTARE de poliţia română
Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost anunțat în căutare de poliţia română.
Asta după ce mai devreme acesta a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Citeşte şi DECIZIE DEFINITIVĂ. Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, condamnat la închisoare cu executare
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea 4 milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. Familia lui Sergiu Lucinschi nu a răspuns la telefon, pentru a ne spune dacă cunoaşte locul aflării inculpatului.
Publika.md aminteşte că frate lui Sergiu Lucinschi, fostul deputat liberal-democrat, Chiril Lucinschi a fost condamnat mai devreme la cinci ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semiînchis pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul BEM.
ROMÂNIA - UE
- Un polţist român, EROU în Italia. A ajutat la destructurizarea unui IMPERIU CRIMINAL
- Cutremur în zona seismică Vrancea, România
- Un tânăr din Iaşi a fost eliberat DIN AREST de subordonaţii mamei sale, chiar dacă acesta a fost prins cu HEROINĂ
- LA UN PAS DE FINALĂ. Tricolorele au pierdut cu 2-3 confruntarea cu Franța
- Cine a luat premiul "Cel mai bun spectacol" la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi, desfăşurat în Capitală