Sergiu Răilean: Agenția Servicii Publice va lucra în 24 și 31 decembrie în regim normal
În perioada sărbătorilor de iarnă, Agenția Servicii Publice va activa în regim obişnuit și va asigura eliberarea actelor pentru cetățenii care le solicită. Anunțul a fost făcut de directorul instituției, Sergiu Răilean.
Potrivit funcţionarului, de sărbători, tot mai mulți moldoveni revin acasă, iar unii dintre ei vor profita de această ocazie ca să-și perfecteze unele documente.
"În preajma sărbătorilor, agenția va activa în regim obișnuit în zilele de 24 și 31 decembrie. Suplimentar, în zilele de 23 și 30 decembrie, adică duminică, vor activa oficiile agenției din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău din strada Alexandru cel Bun 56, oferind serviciile de eliberare a actelor de identitate", a spus Sergiu Răilean, directorul Agenției Servicii Publice.
De asemenea, angajaţii Agenţiei Servicii Publice au făcut bilanţul activiţăţii pentru 2018. Pe parcursul acestui an, instituţia a eliberat 905.000 de documente, dintre care 475.000 de paşapoarte, 233.000 de buletine şi 50.000 de carnete de conducere.
Tot în acest an, autorităţile au deservit aproximativ 620.000 de persoane care şi-au înregistrat bunuri imobile şi au autorizat 113.000 de lucrări cadastrale.
Instituţia publică îşi propune pentru anul 2019 un şir de îmbunătăţiri a serviciilor pe care le prestează.
"Totodată urmează să simplificăm şi lista serviciilor şi să creăm un nonmenclator nou, ne dorim să modernizăm un call centru al instituţiei, astfel ca cetăţenii să poată primi prin telefon cât mai rapid toare informaţiile legate de serviciile noastre", a spus Sergiu Răilean, directorul Agenției Servicii Publice.
De la începutul anului Agenţia Servicii Publice a deschis 38 de centre multifuncţionale.
"În urma deschiderii centrelor multifuncţionale, timpul pentru perfectarea unui document s-a redus la jumătate faţă de vechiul sistem. Acestea întrunesc toate condiţiile necesare pentru ca toţi cetăţenii, inclusiv şi persoanele cu dizabilizăţi să poată beneficia de servicii publice fără impedimente", a spus Vitalie Ciolac, vicedirectorul Agenției Servicii Publice.
Banii pentru crearea centrelor multifuncţionale au fost alocaţi din bugetul Agenţiei Servicii Publice.
Actualitate
- Atmosferă de basm pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Ce surprize îi aşteaptă pe cei care vin acasă (FOTOREPORT)
- Chişinăul intră în feeria sărbătorilor de iarnă. Pomul de Crăciun din PMAN, inaugurat astăzi. Oamenii, impresionaţi (FOTO)
- Circulaţie transfrontalieră fără probleme. Numărul vameşilor va fi suplinit în timpul sărbătorilor de iarnă