Sergiu Sîrbu: Vom proteja cetățenii și nu vom lasă ca o grupare de politicieni iresponsabili să ducă țara în criză
PDM a început să îndeplinească angajamentele față de oameni. Cu această precizare a venit vicepreședintele PDM, Sergiu Sîrbu, pe o rețea de socializare.
Sârbu a mai evidențiat și faptul că o dată ce Parlamentul va fi funcțional, PDM va supune dezbaterii și celelalte angajamente făcute campania electorală și nu vor lăsa o grupare de politicieni iresponsabili să ducă țara în criză.
"PDM este, ȋn primul rând, în coaliție cu cetățenii! Am început să îndeplinim angajamentele față de oameni, chiar dacă partidele care au fost votate încearcă să blocheze instituțiile și să producă o criză în țară.
Guvernul își angajează răspunderea pentru ca cei 600 de lei să ajungă de Paști la pensionari și indexarea pensiilor să se facă la timp.
Nu se putea aștepta până se trezesc politicienii să accepte dialogul, pentru că rămâneau pensionarii fără bani.
Am văzut că politicienii care blochează țara încearcă să spună că nu ne vom îndeplini și alte angajamente. Am o veste proastă pentru ei și una buna pentru cetățeni – le vom îndeplini, așa cum am făcut și cu ajutorul pentru pensionari.
Imediat ce vom avea Parlamentul funcțional și o nouă majoritate, vom supune dezbaterii și celelalte angajamente făcute de #PDM în campania electorală, inclusiv alocația pentru copii, până la vârsta de 18 ani. Sunt decizii pentru care este nevoie de dezbateri în Parlament cât mai rapid, pentru că presupun modificări tehnice substanțiale.
Partidul Democrat continuă cu faptele bune! Vom proteja cetățenii și nu vom lasă ca o grupare de politicieni iresponsabili să ducă țara în criză", a scris vicepreședintele PDM, Sergiu Sîrbu, pe o rețea de socializare.
- Vlad Plahotniuc: Cetățenii nu au votat pentru anticipate. Până acum, unele partide nu au făcut decât să dezbine societatea
- Vlad Plahotniuc a anunțat cu cine va face coaliție PDM în următorul Parlament (VIDEO)
- Vlad Plahotniuc: Pensiile vor fi indexate cu 5,3 la sută, dublu față de cât era prevăzut
- Vlad Plahotniuc: Din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 5,3 la sută. DUBLU cât era prevăzut