Sergiu Tofilat: Energocom a luat decizii nechibzuite şi a cumpărat mai mult gaz decât era nevoie
Energocom a luat decizii nechibzuite și a procurat mai mult gaz decât era nevoie. Declaraţia a fost făcută de către vicepreședintelui Partidului Schimbării Sergiu Tofilat pentru IPN. Potrivit expertului în domeniul energetic, Energocom știa care este consumul malului drept în sezonul rece al anului și totuși, a procurat la prețuri exorbitante volume prea mari de gaz.
Potrivit expertului în domeniul energetic, deși Republica Moldova nu și-a onorat obligațiile contractuale din acordul cu Gazprom, Rusia nu s-a aventurat să sisteze în totalitate livrările de gaz, știind că astfel declanșează o criză umanitară în stânga Nistrului. Potrivit expertului, anularea practicii păguboase a gazului gratuit pentru regiunea separatistă va crea premise pentru reintegrarea Republicii Moldova.
"Putin înțelege că, dacă el va deconecta gazul, Moldova nu va avea de suferit, noi și așa cumpărăm gaz deja de mai mult de jumătate de an din alte părți, cea mai afectată va fi regiunea transnistreană, acolo va fi o criză umanitară. Putin nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru generarea unei crize umanitare, jumătate din bugetul transnistrean se formează din revânzarea acestui gaz. Dar mai devreme sau mai târziu acest gaz pe gratis se va termina, și atunci Transnistria oricum se va trezi într-o situație de criză umanitară, și asta deschide perspectivele de reintegrare, ei nu vor mai depinde de Moscova, vor trebui să revină sub aria constituțională, legală a Republicii Moldova" , a mai declarat Sergiu Tofilat pentru IPN.
În același context, expertul califică drept nechibzuită decizia autorităților de a cumpăra volume atât de mari de gaz, știind care este consumul țării în perioada rece a anului.
"Energocom-ul a cumpărat 600 de milioane de metri cubi, știind că noi avem nevoie de 480. Întrebarea e, cine a luat deciziile, de ce trebuia de cumpărat mai mult gaz decât era nevoie? Noi ne-am pomenit că în decembrie și ianuarie am cumpărat mai mult gaz decât trebuia, la prețurile care atunci erau mai mari, și când a venit primăvara, prețurile s-au dus în jos, și noi, având gaz scump, nu putem da în jos tariful. S-au luat decizii nechibzuite și s-a cumpărat prea mult gaz iarna, asta este poziția mea", a mai menţionat expertul în domeniul energetic.
În prezent, consumatorii achită un tarif la gaz de puțin peste 18 lei pentru un metru cub.