Servicii de calitate la spitalul din Ialoveni. Pacienţii îşi fac investigaţii la unul dintre cele mai performante aparate de ultrasonografie din ţară
Zilnic, cel puţin 15 pacienţi din Ialoveni îşi fac investigaţii la unul dintre cele mai performante aparate de ultrasonografie din ţară. Echipamentul de la spitalul raional a fost procurat cu sprijinul autorităţilor nipone. Instituţia medicală a fost vizitată ieri de ambasadorul Japoniei la Chişinău.
Ultrasonograful a ajuns la Ialoveni în 2017, iar de atunci sute de pacienţi şi-au făcut ecografii.
"Acest aparat ne permite ca să mărim spectrul investigaţiilor, avem posibilitatea ca să vizualizăm în plan 3D prostata, să facem doppler color", a menţionat Alina Gudumac, medic imagist-sonografist.
Pacienţii spun că, odată cu aducerea utilajului, nu mai trebuie să vină la Chişinău pentru investigaţii complexe:
"Suntem mulţumiţi de cabinetul de ultrasonografie din Ialoveni, este unicul cel mai performant la momentul dat. Înainte era un singur cabinet la policlinică, dar asta il stiu deja toti ca este performant".
"Am trecut şi sunt mulţumită. Investigaţiile care le-am făcut aici înainte trebuia să le fac în două locuri, dar aşa aici pe loc am făcut".
Pe lângă ultrasonograf, în instituţie au fost aduse încă două aparate moderne de diagnostic, cu sprijinul financiar al Japoniei, prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană "Kusanone".
"Programul Kusanone prevede asistenţa nerambusabilă pentru promovarea securităţii umane. Scopul acestui program este de a asista în mod direct a eforturilor autorităţilor locale şi instituţiilor publice pentru a spori calitatea vieţii cetăţenilor", a declarat Masanobu Yoshii, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.
Proiectul Kusanone a fost lansat în Moldova în anul 2008. De atunci au fost acordate granturi pentru 55 de proiecte, preponderent în domeniile sănătății publice și educației școlare și preșcolare.
Social