Serviciul Fiscal cu "ochii în patru" de sărbători
foto: cucoreanu.blogspot.com
Unităţile comerciale din ţară vor fi vizitate în perioada sărbătorilor de iarnă de inspectorii fiscali. Fiscul va monitoriza, în special, activitatea bazelor de comerţ angro, dar şi magazinele de electrocasnice.
De asemenea, vor fi supuse controalelor restaurantele, barurile şi sălile de ceremonii. Serviciul Fiscal explică, într-o notă informativă, că prin aceste acţiuni se urmăreşte evitarea evaziunilor fiscale, pe fundalul creşterii vânzărilor.
Inspectorii fiscali care vor monitoriza activitatea agenţilor economici nu vor perturba activitatea unităţilor de comerţ.