Serviciul Fiscal de Stat a finalizat monitorizarea zonelor de agrement. Care sunt rezultatele
Serviciul Fiscal de Stat a finalizat acțiunile de monitorizare și control a zonelor de agrement de pe întreg teritoriul țării.
Scopul acțiunilor de specialitate au constat în asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici care prestează diverse servicii de agrement.
Pe parcursul lunilor iunie-august, activitatea agenților economici, prestatori ai serviciilor de agrement a fost monitorizată prin prisma controalelor fiscale inopinate și instituirea posturilor fiscale.
Aceștia au fost monitorizați sub aspectul riscurilor de eschivare de la calculul şi plata impozitelor, veniturilor declarate pentru perioada 2016, profitabilitatea lor, achitările de impozite la Bugetul public național, povara fiscală, salariul mediu lunar/persoană.
Ca urmare a identificării riscurilor în activitatea agenților economici ce prestează servicii de agrement, în perioada lunilor de vară au fost instituite posturi fiscale la 18 contribuabili al căror gen principal de activitate îl constituie „activități distractive și recreative” și la 4 contribuabili care prestează servicii pe teritoriul zonei de agrement monitorizate.
Rezultatele monitorizării contribuabililor prin prisma postului fiscal s-au dovedit a fi pozitive și evidente. Astfel, inspectorii fiscali au stabilit următoarele fapte:
- 12 contribuabili au înregistrat creștere a volumului de livrări în perioada de activitate a postului fiscal cu circa 30,78 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic;
- 14 contribuabili au înregistrat majorare a salariului mediu în perioada de activitate a postului fiscal cu aproximativ 20,46 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic;
- 9 contribuabili au înregistrat majorare a poverii fiscale în perioada de activitate a postului fiscal cu aproximativ 40,77 % comparativ cu perioada similară a anului precedent de activitate a agentului economic.
Pe parcursul lunilor iunie-august au fost efectuate 244 controale fiscale, în 144 cazuri fiind stabilită nerespectarea modului de desfășurare a activității de întreprinzător.
- Statele Unite au adoptat noi sancţiuni comerciale cu scopul de a spori presiunea asupra Coreei de Nord
- #realIT. Angajatorii NU AU VOIE să vă monitorizeze mailul personal
- Ce sancțiune a primit revista care a publicat imagini topless cu Ducesa de Cambridge
- Ce sancţiuni primesc pietonii care nu respectă regulile de circulaţie