Serviciul Fiscal de Stat, cu ochii pe patronii cu săli de ceremonii şi restaurante
Agenții economici care dețin săli de ceremonii sau restaurante vor fi verificaţi de reprezentanţii Serviciul Fiscal de Stat. Potrivit reprezentanţilor SFS, în perioada 10 mai – 4 iunie, vor fi instalate 27 de posturi fiscale pe întreg teritoriul țării, dintre care 14 în raza municipiului Chișinău.
În cadrul verificării, SFS va monitoriza următorii indicatori: tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea); suprafaţa unităţilor comerciale; numărul de locuri; regimul de lucru; cifra de afaceri; povara fiscală; numărul mediu de salariați; salariul mediu per angajat.
În acest context, SFS vine cu un apel către toţi agenții economici care deţin săli de ceremonii sau restaurante să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor.
După perioada de monitorizare a sălilor de festivități, odată cu începerea sezonului estival, posturile fiscale vor fi instalate la zonele de agrement din țară.
Actualitate
- Parcul Valea Trandafirilor, fără gherete şi vânzători în stradă. Primăria Chişinău a dispus amenajarea zonei de odihnă
- Veste bună pentru agenții economici. Neînțelegerile comerciale vor fi soluționate în cadrul Consiliilor pentru soluționarea disputelor
- Circa 250 de agenți economici au participat la Forumul Economic pentru Cooperare Interregională Moldova-Belarus