Serviciul Situaţiilor Excepţionale prelungeşte controalele! Bilanţul raziilor în localurile din ţară
În patru din cinci cluburi din ţară s-ar putea întâmpla o tragedie similară celei din clubul bucureştean Colectiv. Acestea sunt concluziile sumbre ale pompierilor ca urmare a controalelor inopinate, efectuate săptămâna trecută în toată ţara.
Pentru a-i responsabiliza câtuşi de puţin pe patronii localurilor, reprezentanţii Serviciului Situaţiilor Excepţionale au prelungit până la o lună controalele.
Potrivit acestora, doar 21 la sută din cele 114 localuri de agrement verificate corespund normelor antiincendiare.
Până acum au fost aplicate 80 de sancţiuni administrative, iar 19 cluburi ar putea fi închise.
"Au fost depistate un șir de nereguli, în mare parte vorbim de căi de evacuare blocate. De asemenea, în multe localuri, administratorii nu cunosc care sunt acțiunile în caz de situație excepțională. Dar totodată, lipsa unui inventar de intervenție insuficient", a declarat ofiţerul de presă al Serviciului Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu.
PUBLIKA.MD aminteşte că până acum, 19 spații de agrement riscă să rămână fără autorizație de funcționare.
În același timp, patronii a 85 de cluburi de noapte au fost amendați cu până la 4.000 de lei pentru nerespectarea normelelor antiincendiare.
Pompierii au depistat în mai multe localuri lipsa ieşirilor de urgenţă, dar şi a echipamentelor de stingere a flăcărilor.
De asemenea, ei au constatat că angajații unor cluburi nu știu cum să procedeze în caz de incendiu.