Serviciul Vamal a implementat un nou sistem care va facilita comerțul
Serviciul Vamal a implementat un nou sistem de operare cu ajutorul căruia agenții economici din Moldova, care efectuează exporturi de mărfuri vor fi scutiți de necesitatea solicitării certificatelor de origine Forma A.
Este vorba despre sistemul REX (eng. Registered Exporter System), care va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020 și se referă la agenții economici care exportă mărfuri de origine preferențială a RM în Confederația Elvețiană și în Regatul Norvegiei.
În prezent, agenții econimici care exportă mărfuri de tipul menționat solicită de la organul vamal certificat de origine Forma A (în baza căruia beneficiază de un tratament tarifar preferențial).
Astfel, din anul următor, grație Sistemului REX, aceștia vor avea posibilitatea de a documenta pe propria răspundere originea preferențială a mărfurilor exportate în cele două țări, prin întocmirea unor „atestate de origine”.
Noul sistem are următoarele avantaje: eliminarea termenului de până la 3 zile stabilit pentru eliberarea certificatului de origine, excluderea cheltuielilor aferente perfectării și eliberării a acestuia, dar și limitarea contactului direct cu factorul uman.
Astfel, pentru a asigura continuitatea exporturilor de mărfuri cu originea preferențială a RM, Serviciul Vamal îndeamnă exportatorii să solicite înregistrarea în Sistemul REX, prin depunerea unei cereri.
Procesul este valabil pentru perioada 01 ianuarie – 30 iunie 2020.