Serviciul Vamal aplică sistemul ISO. Baliţchi: Acum serviciile prestate se încadrează în standardele europene
Serviciul Vamal a încheiat punerea în aplicare a unui sistem de management al calităţii în corespundere cu Standardul internaţional ISO 9001:2008 şi a obţinut un certificat în acest sens. Astfel, Serviciul Vamal este prima autoritate publică din Republica Moldova care a reuşit să pună în aplicare un sistem de management al Calităţii, ceea ce este în corelare cu obiectivele Programului de reformare a serviciilor publice, aprobat de Guvern.
Despre aceasta s-a anunțat astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. "Felicit Serviciul Vamal pentru această realizare. În baza acestui standard ne apropiem tot mai mult de standardele europene, ceea ce este un lucru necesar", a subliniat prim-ministrul Iurie Leancă.
La rândul său, directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, a precizat că în ultimele trei luni, Servicul Vamal a fost expertizat de către specialiști din Uniunea Europeană, după care a fost eliberat Certificatul ISO.
"Faptul că suntem prima autoritate publică ce a obținut acest certificat, ne motivează și mai mult să implementăm cât mai curând posibil toate practicile europene. Acest certificat ISO demonstrează că astăzi serviciile prestate de Serviciul Vamal se încadrează în standardele europene", a declarat Baliţchi.
Inițial, sistemul de management al calităţii în corespundere cu Standardul internaţional ISO 9001:2008 a fost pus în aplicare la Biroul vamal Ungheni și Aparatul Central al Serviciului Vamal, care au fost selectate ca subdiviziuni-pilot.
Pentru anul viitor, Serviciul Vamal își propune să certifice și celelalte șase Birouri Vamale.