Serviciul Vamal felicită cetățenii care se întorc acasă de Paște
Vameșii moldoveni continuă frumoasa tradiție de a felicita conaționalii care revin în țară în perioada sărbătorilor Pascale, urându-le ”Bun venit acasă, în Moldova, cu prilejul sărbătorilor de Paște!”. De asemenea, vameșii au pregătit surprize și pentru copiii care traversează frontiera, aceștia primind figurine din ciocolată.
Totodată, în această perioadă Serviciul Vamal întreprinde, în colaborare cu autoritățile de resort, toate măsurile în vederea fluidizării traficului transfrontalier și neadmiterii formării cozilor în vamă. Angajații Serviciului Vamal activează la capacitate maximă pentru a asigura un control eficient și rapid, astfel încât să fie evitate eventualele aglomerații, generate de sporirea semnificativă a fluxului de călători, specific acestei perioade.
În acest sens, de către conducerea Serviciului Vamal au fost dispuse o serie de măsuri cum ar fi suplinirea numărului de personal, inclusiv rechemarea din concediu a mai multor angajați, utilizarea tuturor pistelor de control, precum și coordonarea acestor aspecte cu autoritățile omoloage și România și Ucraina, pentru accelerarea formalităților de vămuire pe ambele părți ale frontierei.
De asemenea, considerând sporirea valorilor de trafic, reiterăm solicitarea în adresa participanților la traficul transfrontalier de a opta pentru tranzitarea tuturor posturilor vamale de frontieră existente, în vederea evitării suprasolicitării doar a unora dintre acestea.