Serviciul Vamal raportează încasări de peste 658,4 milioane de lei
Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 658,4 milioane de lei, mai mult cu 10,8 % față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval. Datele au fost colectate în perioada 08 - 14 august 2022.
Persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 16,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,5 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 179 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 94 032 de traversări.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 19,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 21,8 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.