Serviciul Vamal va primi echipamente speciale pentru depistarea radiaţiilor
Guvernul Republicii Moldova a semnat un memorandum de înţelegere cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, în vederea combaterii traficului ilegal de materiale nucleare şi radioactive. Actele au fost semnate de premierul Vlad Filat şi Ambasadorul Asif Chaudhry în faţa presei, cei doi oficiali mulţumind reciproc pentru colaborare strânsă.
"În particular, memorandumul de înţelegere prevede posibilitatea furnizării gratuite de către SUA a echipamentelor şi materialelor staţionare şi mobile de detectare a radiaţiei pentru Serviciul Vamal, precum şi a echipamentelor de instruire în domeniul serviciilor aferente. Aceste acţiuni vor permite securizarea frontierei de stat şi controlul la frontiera cu Uniunea Europeană. Toate contribuţiile partenerilor din SUA, de până acum, au dus la combaterea acestei probleme", a declarat premierul Vlad Filat.
La rândul său, Ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudhry, a declarat că, dacă materialele radioactive şi nucleare sunt la îndemâna oricărei persoane, atunci securitatea întregii lumi este pusă în pericol.
"În cazul în care aceste matriale sunt la îndemâna persoanelor cu scopuri nu chiar nobile, securitatea nu doar a unei ţări este pusă în pericol, ci a întregii lumi. Dacă teroriştii vor avea acces la arme nucleare, vor pune în pericol securitatea planetei. Pentru ţări precum Republica Moldova, partenerii îşi dau mâna pentru a combate terorismul. Este vitală această cooperare pentru securtatea Moldovei şi pentru pacea întregii lumi", a menţionat Chaudhry.
Statele Unite ale Americii vor analiza, peste un an, cât de calitativ au fost implementaţi paşii de combatere a traficului cu materiale radioactive şi nucleare de către autorităţile Republicii Moldova. Totodată, dacă va fi necesar, SUA vor analiza posibilitatea acordării fondurilor suplimentare, pentru contracararea contrabandei cu material nuclear şi radioactiv.