Şevciuk face primii paşi: Autorităţile de la Tiraspol examinează posibilitatea liberalizării relaţiilor comerciale
Autorităţile de la Tiraspol examinează posibilitatea liberalizării relaţiilor comerciale cu agenţii economici din partea dreaptă a Nistrului şi din Ucraina, a declarat liderul regiunii separatiste, Evgheni Şevciuk.
Primii paşi în acest sens au fost deja făcuţi, fiind simplificată procedura de trecere prin punctele de control a cetăţenilor din regiune, a declarat Şevciuk. Potrivit liderului de la Tiraspol, Transnistria propune partenerilor moldoveni o abordare mai constructivă, privind soluţionarea problemelor concrete ale cetăţenilor şi a celor din domeniul economiei în general.
La rândul său, Tiraspolul, este dispus să întreprindă măsuri concrete, pentru a îmbunătăţi condiţiile comerţului cu Republica Moldova şi Ucraina, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru agenţii economici, a mai adăugat Şevciuk.