Şevciuk nu ştie nici cu spatele despre o nouă întrevedere cu Filat: Voi fi plecat la Moscova
Deşi premierul Vlad Filat a declarat ieri că ar urma să se întâlnească, la sfârşitul săptămânii curente, cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, utimul neagă acest fapt şi susţine că întrevederea nu este posibilă în termenii enunţaţi, întrucât se va afla într-o deplasare la Moscova.
“În legătură cu informaţiile apărute în presă, despre o posibilă întâlnire între preşedintele republicii transnistrene cu unii conducători ai Republicii Moldova, informăm că, în prezent, şeful statului se află într-o vizită oficială în Federaţia Rusă, în cadrul căreia discută probleme stringente, cu care se confruntă cetăţenii. Dacă o eventuală întrevedere dintre dnii Şevciuk şi Filat se va produce, totuşi, aceasta va avea loc abia după revenirea preşedintelui rmn de la Moscova şi abia după ce va fi conturat spectrul concret de probleme care urmează a fi discutate”, se conţine într-un comunicat de presă al “preşedinţiei” de la Tiraspol.
PUBLIKA.MD reaminteşte că, după ce, săptămâna trecută, a revenit din vizita oficială de la Moscova, premierul Vlad Filat a declarat că ar putea să se întâlnească, la sfârşitul săptămânii curente, cu Evgheni Şevciuk. „Am vorbit cu dumnealui, zilele trecute, la telefon. Spuneam că e timpul deja să ne vedem, pentru a mai trece în revistă cele ce s-au făcut, unde mai avem probleme pe care nu le-am rezolvat. Eu aş vrea să reuşim, la sfârşit de săptămână, să ne vedem, să avem această comunicare”, a declarat Vlad Filat, într-un interviu pentru Europa Liberă.