"Şevciuk se pregăteşte să negocieze independenţa regiunii transnistrene"
Timp de trei zile, în oraşul Rottach-Egern din Bavaria au loc negocieri secrete pe tema conflictului transnistrean. La discuţii participă premierul Vlad Filat şi şeful administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. La prima vedere se pare că este vorba de o întâlnire obişnuită, însă, nu e chiar aşa, negocierile care se încheie astăzi poartă o încărcătură aparte. Despre "întâlnirea de taină" din Bavaria şi ce ascund cei doi oficilai scrie pe blogul său personal analistul politic Petru Bogatu.
"Şevciuk şi compania sunt pregătiţi să negocieze un singur lucru şi anume: independenţa autoproclamatei republici nistrene. Unde mai pui că resetarea ruso-americană a avut eşec şi în relaţia Occidentului cu Moscova încep să bată vânturile aspre ale unui nou război rece. În aceste circumstanţe, unicul subiect promiţător de discuţii între Chişinău şi Tiraspol este, vorba lui Manfred Grund, 'ajutorul umanitar, legăturile rutiere, cooperarea economică şi contactele sociale'", este de părere Bogatu.
În ceea ce priveşte soluţionarea politică a chestiunii transnistrene, Petru Bogatu consideră că părţile se îndreaptă spre un drum nou şi lung care duce spre partajarea celor două maluri după modelul Serbia-Muntenegru. "Pentru asta, după cum spune acelaşi Lukianov, Moscova ar urma să plătească până la urmă cu preţul retragerii militare de la Nistru. Dar e încă mult până departe", a mai adăugat jurnalistul.