Şezătoare ca pe vremuri în ajun de Sfântul Andrei! Sărbătoarea a adunat locuitori din trei sate
Tradiţiile străvechi au prins viaţă în satul Prepelița, din raionul Sângerei. Aici a fost organizată o şezătoare ca pe vremuri, cu folclor autentic și bucate tradiționale. Evenimentul a fost dedicat Sfântului Andrei, care va fi celebrat marți, 13 decembrie. Sărbătoarea a adunat locuitori din trei sate.
Tradiţiile străvechi, unele acoperite de uitare, au fost readuse la viață pe scena Casei de Cultură din satul Prepeliţa. Tinerii care au participat pentru prima dată la o șezătoare au fost fascinați de frumoasele obiceiuri populare.
"Este foarte interesant, este din străvechi, este ceva nou pentru mine."
"Vedem ceva nou, facem multe lucruri care nu le-am făcut acasă. Sunt foarte bucuroasă că am venit la această şezătoare, mă învaţă mult "
Cei mai în vârstă își amintesc cu nostalgie se serile de iarnă, petrecute la șezători:
"Aşa se făceau şezătoarele la noi, frumos, cu cântece, cu lucruri bune, cu toate darurile acestea frumoase care se văd"
"Era Anul Nou, ningea, stăteam aici până dimineaţă tot tineretul. Niu se făceau atâtea prostii ca acum "
"La şezători se vorbeşte şi de gospodărie mult, aud lucruri bune, nu ca acum. "
Iniţiativa de a reînvia tradiţiile străvechi aparţine conducerii Casei de Cultură din sat. La şezătoare au participat și artişti din satele vecine, Chişcăreni, Bălăşeşti şi Prepeliţa.
"Praful de la poliţa bunii se uită şi toată goana după oraş, după modernizare ne-a mişcat şi ne-a adus în scenă astăzi. Aici au venit cei care au prins ceva de la bunici, străbunici", a spus directorul Casei de Cultură, Vera Novoloacă.
Conform tradiţiei, în ajun de Sfântul Andrei, în afară de şezătoare, în sate tinerele apelau la diverse ritualuri pentru a afla cine le va fi ursitul, iar gospodarii care aveau fete de măritat legau porţile, pentru ca flăcăii să nu le fure.
- Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril: Ce este bine să faci în această zi
- Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril: Obiceiuri și tradiții
- Ziua Recunoştinţei, marcată în SUA. Descoperă istoria şi obiceiurile din spatele acestei sărbători
- Americanii celebrează Ziua Recunoștinței! Cum sărbătoreşte familia lui Barack Obama
- Tradiţii şi ritualuri. Ce vrăji se fac de Sfântul Andrei, ca să-ți găsești jumătatea