"Şezătoarea covoarelor". Mai multe femei au transformat zdrenţe în adevărate opere de artă
"Şezătoarea covoarelor", aşa a fost intitulat atelierul de creaţie în care mai multe femei au transformat zdrenţe în opere de artă. La şezătoare au fost nouă participante care au croşetat covoraşe şi elemente de decor pentru casă.
Dorina Sorochin, organizatorul atelierului, este economist de profesie, dar face voluntariat de opt ani în activităţile ce ţin de reciclare şi sustenabilitate.
"Învăţăm să reciclăm hainele care sunt uzate sau mai puţin purtate sau purtate. Le dăm a doua viaţă. Covoraşele pe care noi astăzi o să le finisăm din resturi textile sunt chiar ca o valoare naţională, un patrimoniu al nostru.", a afirmat organizatorul, Dorina Sorochin.
Majoritatea femeilor care au venit la atelier sunt la prima lor experienţă de acest gen şi au dat frâu liber imaginaţiei.
"E prima dată când vin, în prima fază era covoraş, acum mi-a venit ideea că aş vrea să fac coşuleţ că nu am mai făcut niciodată".
"Aveam acasă câţiva saci cu haine pe care nu le mai purtam şi nu ştiam ce să fac cu ele şi mi s-a părut interesant".
"În primul rând am vrut să fie un covoraş după care m-am gândit să-l ridic în sus şi să formez un coşuleţ dar din această bobină nu prea îmi iese deocamdată".
"Am pregătită o sacoşă cu haine şi respectiv o să continui lucrul acesta şi acasă".
La ultimul atelier organizat s-au confecţionat 10 covoraşe din circa 20 de kg de haine vechi care urmau să ajungă la tomberon. Ulterior, creaţiile au fost donate Muzeului de Istorie şi Etnografie din Truşeni.
Dorina Sorochin a decis să iniţieze chiar şi o campanie în care toţi cei care doresc, ar putea contribui cu materiele pentru lucru sau cu bani.