Sfârşit TRAGIC pentru un cuplu din Peresecina! Au MURIT în casă intoxicaţi cu gaze
Sfârșit tragic pentru un cuplu din satul Peresecina, din raionul Orhei. Un bărbat de 56 de ani și o femeie de 55 de ani au fost găsiți morți, în casa în care locuiau cu chirie.
Potrivit informaţiilor preliminare, cei doi soți s-ar fi intoxicat cu gaze naturale.
Corpurile neînsufleţite au fost depistate, aseară, de o rudă apropiată. Pentru că nu răspundeau de câteva zile la telefon, nepotul celor doi soți a mers la ei acasă.
Și-a găsit mătușa fără suflare în bucătărie, iar unchiul - decedat în baie:
''Am intrat cu vecinul și am văzut că mătușa mea era întinsă pe pat, în bucătărie, pe burtă. Vecinul a intrat în baie și acolo era moșul meu stătea în cadă, gol și curgea apa.''
Nepotul victimelor mai spune că ultima dată a vorbit la telefon cu ei acum o săptămână. El susține că a auzit cum cei doi se certau foarte tare. În locul în care femeia a fost găsită moartă, era o pată mare de sânge.
''Am observat ceva tăieturi pe mână, avea și niște vânătăi pe picior, pe partea dreaptă. E ceea ce am reușit eu să văd.''
Tânărul mai spune că, de obicei, certurile celor doi nu erau însoțite de bătăi:
''Nu era ceva de acest gen. Se mai certau...Moșul lucrează toată ziua și mătușa tot. Veneau, aveau grijă de gospodărie. Mătușa venea când putea.''
Corpurile neînsuflețite au fost transportate pentru necropsie la morga din Orhei.
''Medicul legist a constatat preliminar că decesul acestora ar fi survenit acum 3-4 zile în urma intoxicării cu gaze naturale, care erau eliminate de la țeava de gaze. La moment, de către organul de urmărire penală este demarată o anchetă", a spus ofiţerul de presă Diana Maxim.
Ancheta continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte.
- ALARMANT! A crescut numărul persoanelor intoxicate la o masă de pomenire la Căuşeni
- CAUZA OFICIALĂ a intoxicaţiei alimentare la masa de pomenire de la Căuşeni. Anunţul medicilor
- INTOXICAŢIE în oraşul Briceni. Şase oameni au ajuns la spital
- Știrile PUBLIKA.MD 23 august 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- INTOXICAŢIE ÎN MASĂ la Cimişlia: 21 copii, INTERNAŢI DE URGENŢĂ la spital
- INTOXICAŢIE ÎN MASĂ la Cimişlia. Încă un copil a ajuns la spital. Numărul a ajuns la 22 de persoane