SFÂRŞITUL LUMII vine din nou! Superstiţioşii au motiv de îngrijorare
Superstiţioşii au un nou motiv de îngrijorare, după ce au respirat uşuraţi pe 21 decembrie 2012, când profeţia tribului Maya, privind sfârşitul lumii, nu s-a adeverit. Omenirea este ameninţată, pe 23 august, de un alt sfârşit apocaliptic, de această dată prezis de călugurul rus, Grigorii Rasputin.
Acum o sută de ani, profetul rus Grigorii Rasputin a stabilit o dată exactă pentru Judecata de Apoi. Potrivit lui, mâine Pământul va fi înghiţit de foc, iar peste tot se va lăsa o linişte de mormânt. Conform previziunilor, Isus Hristos va coborî înainte de Apocalipsă, pentru a avertiza şi a oferi consolare oamenilor, după care se va înălţa din nou la cer.
În ultima perioadă, profeţia lui Rasputin a fost puternic mediatizată, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit o gaură neagră gigantă pe Soare. În zona acesteia, se produc erupţii violente, care provoacă furtunile magnetice pe Terra.
Conform legendelor, Grigorii Rasputin avea puteri clarvăzătoare şi chiar a prezis moartea ţarului Nicolae al II-lea, apariţia lui Hitler sau prăbuşirea Uniunii Sovietice. Călugărul şi-a profeţit chiar moartea sa, el fiind asasinat la câteva săptămânu după ce a prevestit sfârşitul lumii pe 23 august 2013.