Sfatul premierului suedez pentru Trump, după ce acesta a relatat despre un "atentat terorist imaginar", în Suedia
Premierul suedez are un sfat prietenesc pentru preşedintele american - să verifice temeinic informaţiile pe care vrea să le comunice public, notează digi24.ro.
Oficialul de la Stockholm a răspuns astfel comentariilor lui Donald Trump care a sugerat, într-un discurs susţinut sâmbătă, că în Suedia ar fi avut loc un incident terorist cu o zi înainte.
"Am fost, ca mulţi alţii, surprins de comentariile despre Suedia făcute la sfârşitul săptămânii trecute. Suedia, ca multe alte ţări, oferă multe oportunităţi, dar se confruntă şi cu multe obstacole. Cred totuşi că toţi trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a folosi corect informaţiile şi de a le verifica înainte de a le face publice", a spus Stefan Lofven, premierul Suediei.
"Priviţi ce se întâmplă în Germania, priviţi ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”, a spus Trump mulţimii strânse într-un hangar de pe aeroportul internaţional Orlando Melbourne.
"Suedia! Cine ar fi crezut acest lucru? Suedia!", a accentuat el.
"Au preluat un număr mare (de imigranţi – n.r.). Au probleme cum nu au crezut vreodată posibil", a spus săptămâna trecută liderul de la Casa Albă.
Declaraţiile ulterioare ale lui Trump au demonstrat că acesta se referă la oraşele europene care s-au confruntat cu atacuri teroriste în ultimii doi ani.
Această declaraţie a uimit guvernul de la Stockholm, care a cerut explicaţii Statelor Unite, prin intermediul ambasadei suedeze la Washington.
"Am pus întrebarea astăzi (duminică – n.r.) Departamentului de Stat. Încercăm să obţinem clarificări", a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului suedez de Externe, Catarina Axelsson, citată de Reuters.
"În 2016, "post-adevăr" a fost numit cuvântul anului de Dicţionarul Oxford. Atât o democraţie funcţională, cât şi o cooperare constructivă între state necesită să vorbim cu, nu unul despre celălalt, să ne onorăm angajamentele şi să le permitem ideilor să concureze. De asemenea, ne cer să respectăm ştiinţa, faptele şi presa şi să recunoaştem înţelepciunea celuilalt", a spus ministrul suedez de Externe, Margot Wallstrom, într-un discurs de politică externă rostit în Parlament.
Ea a reluat pasajul duminică, pe Twitter, însoţit de comentariul "din cauza anumitor circumstanţe".
În plus, remarca despre atentatul imaginar l-a făcut pe Donald Trump ţinta a numeroase glume pe rețelele de socializare. Pe Twitter, internauții au postat sute de glume cu hashtagul #lastnightinsweden.
Chiar fostul premier suedez Carl Bildt s-a întrebat "Oare ce a fumat?" preşedintele Statelor Unite.
Într-o clarificare pe reţelele de socializare, președintele american a explicat că se referea de fapt la un documentar difuzat de Fox News referitor la efectele negative ale imigraţiei în Suedia.