Sfaturi simple să îți încălzești casa fără să consumi curent electric
Nopțile reci din octombrie sunt mai greu de tolerat de persoanele meteosensibile. În casă este mult mai rece seara, chiar dacă ziua soarele încălzește atmosfera. Dar iată câteva sfaturi simple să îți încălzești casa fără să consumi curent electric.
Izolează bine ferestrele
Dacă frigul se strecoară pe la rama geamurilor, folosește rulouri din bureți sau perne lungi, de formă cilindrică. Folia cu bule este și ea un bun izolator. Taie fâșii înguste, umezește-le puțin cu un burete și lipește-le la baza ferestrelor, acolo unde simți că intră aerul rece.
Gătește la cuptor
Profită de serile reci și pregătește o masă caldă la cuptor. O prăjitură, o plăcintă sau un preparat mai sățios, pe bază de carne, va fi mai gustos la cuptor. Iar căldura pe care o degajă cuptorul, după ce ai gătit, te ajută să îți încălzești casa.
Scoate din dulapuri lenjeria călduroasă
Este timpul să trecem la pilotele de iarnă, mai pufoase și mai călduroase. Folosește și cearșafuri din flanel, care sunt mai moi și păstrează mai bine căldura corpului.
Încălzește patul cu sticle fierbinți
Un remediu de pe vremea bunicilor, dar la fel de bun și azi. Fierbe apă și toarnă în două, trei sticle care se închid etanș. Pune-le în pat, sub pilotă și te vei încălzi în câteva secunde. Mai moderne și mai practice sunt pernele electrice care se încălzesc ca o sobă.
Așterne pe dușumele covoare groase
Dacă vara îți place să fie casa răcoroasă și aduni covoarele, iarna e bine să le pui la locul lor obișnuit. Covoarele groase din lână îți vor ține mai cald la picioare și te ajută să îți încălzești casa în serile reci.
Construiește o minisobă dintr-un ghiveci
Folosește un ghiveci din teracotă, cu diametrul de cel puțin 25 de centimetri. Plasează ghiveciul cu gura în jos pe două cărămizi pe care le poți pune, spre exemplu, pe calorifer. Sub ghiveci aprinde câteva lumânări din ceară, care au putere calorică mai mare. În câteva minute, ghiveciul se va încinge și va emana o căldură plăcută.
Este o soluție destul de eficientă pentru camerele mici. Iar, seara târziu, lumina lumânărilor îți va aduce aminte de soba de la bunici. Dar ai mare grijă ca flăcările să nu ajungă la materiale inflamabile și să nu fie la îndemâna copiilor, scrie libertateapentrufemei.ro.