Sfaturi utile: Cum îţi cureţi corect smartphone-ul sau tableta
Potrivit unor studii, un telefon conţine aproximativ 25.000 de germeni per inch pătrat. Acest lucru înseamnă că dispozitivul este mai murdar decât mânerul de la uşă sau chiar decât o toaletă.
Nu mai este necesar să spunem că trebuie să te asiguri că ai curăţat corect şi complet din când în când gadgetul pe care îl foloseşti permanent. Totuşi, aminteşte-ţi că aceste dispozitive destul de constisitoare se pot deteriora destul de uşor.
Nu folosi chimicale!
Chiar dacă ecranul smartphone-ului este extrem de murdar, evită să foloseşti pentru curăţare produse care conţin chimicale. Acestea pot distruge stratul protector pe care l-au aplicat producătorii pe dispozitive.
Cu alte cuvinte, dacă vrei cu adevărat să foloseşti o soluţie pentru curăţat, optează pentru apă distilată şi foloseşte-o în cantităţi foarte mici. Nu şterge niciodată display-ul telefonului cu soluţie pentru curăţat geamuri.
Mai mult decât atât, ori de câte ori vrei să îţi cureţi telefonul, ai grijă să îl închizi, pentru că acest lucru va creşte şansele ca dispozitivul să nu aibă de suferit din cauza apei.
Foloseşte o cârpă din microfibră
Avem tendinţa să folosim orice cârpă sau prosop ne stă la dispoziţie pentru a curăţa dispozitivele mobile. Deşi atunci când ştergi ecranul cu ele, crezi că scapi de murdărie, acest lucru este doar superficial şi nu te ajută să scapi cu adevărat de toţi microbii.
Acest lucru este pentru că majoritatea şerveţelelor şi prosoapelor eliberează fibre şi alte particule.
Toată mizeria poate pătrunde printre butoane şi alte spaţii greu de curăţat, ca să nu mai spunem de hârtii sau cârpe care pot fi aspre şi pot să-ţi zgârie dispozitivele.
Atunci când ai o cârpă din microfibră, pur şi simplu şterge ecranul şi restul telefonului în linii drepte până când dispar toate reziduurile.
Dacă ai probleme când curăţi murdăria, pulverizează puţină apă distilată pe cârpă şi şterge din nou, după care foloseşte un prosop din microfibră pentru a usca suprafeţele.
Curăţă zonele dificile cu beţişoare cu vată
Să curăţi suprafeţele mari ale smartphone-ului este un proces destul de simplu, dar germenii şi particulele pot pătrunde de fiecare dată în găuri. Poţi folosi un beţişor pentru urechi pentru asta.
Conceptul este acelaşi ca pentru petele de pe dispozitiv, dar dacă ai cu adevărat nevoie de lichid, încearcă să foloseşti cât mai puţin. Nu îmbiba vata şi nu introdu beţişorul ud în compartimentele greu de curăţat.
Alcoolul poate fi bun din când în când
Cei care doresc cu adevărat să omoare germenii şi simt nevoia să folosească un fel de dezinfectant, pot utiliza fără probleme puţin alcool, dar nu foarte des.
Pe de o parte, alcoolul ajută pentru că se usucă mai repede decât apa. Acest lucru înseamnă că soluţia nu va rămâne pentru prea mult timp, reducând posibilităţile de a ajunge în interiorul dispozitivului.
Îndepărtează particulele de praf cu un uscător de păr
Este ideal pentru a curăţa tastele, difuzoarele, ca de altfel şi spaţiul în care este aşezată bateria. Cel mai bine este să foloseşti un uscător de păr înainte de a şterge dispozitivul cu o cârpă sau cu orice fel de soluţie de curăţare.