Sfaturile medicilor: Cum pot fi prevenite bolile cardiovasculare care ucid tot mai mulţi moldoveni
Bolile cardiovasculare continuă să fie unul dintre principalii ucigaşi ai moldovenilor. Potrivit Ministerului Sănătăţii, aproape 60 la sută din toate cauzele de deces au la bază boli ale inimii. Cele mai multe sunt înregistrate în partea de nord a ţării.
Principalii factori de risc ce pot duce la boli cardiovasculare sunt tensiunea arterială ridicată, fumatul, supraponderabilitatea, nivelul înalt al colesterolului şi sedentarismul. Medicii spun că, în cazul unui stop cardiac, acordarea primului ajutor medical este foarte importantă.
"Plasăm podul palmei mânii mai sus cu două degete decât punctul acesta pe care l-am găsit. Faceți compresiuni în felul următor, cu o frecvență de 100 de compresiuni într-un minut'', a explicat cardiologul Ala Rabovilă.
Totodată, boala poate fi prevenită.
''Trebuie să mâncăm sănătos, să ne mișcăm cât mai mult. Alimentarea corectă este prin folosirea cât mai multor legume și fructe, limitarea carbohidraților. Este binevenită și grăsimea de pește, soiurile de pește de mare", a spus conferenţiar cercetător, Institutul de Cardiologie, Dorin Lîsîi.
Pentru a preveni bolile de inimă, medicii ne recomandă să facem exerciţii fizice. Mersul pe jos timp de 45 de minute pe zi, ne prelungeşte viaţa cu până la cinci ani.
Mesajul a fost promovat astăzi, de Ziua Mondială a Inimii, şi de studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu". Ei au mers pe jos, prin centrul Capitalei, au împărţit mere trecătorilor şi i-au îndemnat să aibă un mod sănătos de viaţă.
Mai sus puteţi vedea poze de la eveniment.