"SFINŢII" SUNT ȘI VICECAMPIONIю Surucenenii au învins, acasă, pe Zimbru cu scorul de 2-1
Embed:
Un alt moment istoric pentru clubul de fotbal Sfântul Gheorghe Suruceni! După ce și-a asigurat participarea, în premieră, în cupele europene inter-cluburi, gruparea din raionul Ialoveni a devenit, deasemeni pentru prima oară, și vicecampioană naţională.
Discipolii lui Sergiu Cebotari au câştigat cu 2-1 meciul de acasă cu Zimbru Chişinău şi şi-au asigurat matematic locul doi în clasamentul final cu o etapă pînă la sfârşitul competiției în Divizia Naţională de fotbal. Sergiu Istrati a marcat ambele goluri ale echipei învingătoare.
De partea cealaltă, pentru chişinăuieni a înscris Boubacar Traoré. În partidă cu formația suruceneană "zimbrii" au fost conduşi de pe banca tehnică de Veaceslav Sofroni, consecință a demisiei anterioare a lui Vladimir Aga.
Într-un alt meci al penultimei etape de campionat, Dinamo-Auto Tiraspol a dispus în deplasare de Milsami Orhei, scor 2-0.
În urma acestui succes, "alb-albaştrii", care sunt pe locul 5, s-au apropiat la un singur punct de a patra clasată, Milsami, și-i amenință locul ce poate da dreptul de participare în cupele europene inter-cluburi.
Deţinătoarea titlului, Sheriff Tiraspol, a surclasat-o cu 3-0 pe ultima clasată, Codru Lozova. În acest meci camerunezul Robert Ndip També a reuşit un gol de generic.
În sfârșit, a treia clasată, Petrocub Hânceşti, a terminat la egalitate pe teren propriu, disputa principială cu Speranţa Nisporeni, scor final 2-2.