Sharp anunţă două noi smartphone-uri cu display fără margini
Xiaomi Mi MIX este recunoscut drept modelul de smartphone care a dat startul "modei" cu display-uri fără margini, însă Sharp lansa astfel de modele încă din 2014, care au rămas însă exclusive pieţei din Japonia. Acum că alţi producători precum Samsung şi LG au intrat în joc cu modele similare, Sharp a decis că a venit momentul să treacă la următorul nivel.
Compania a dezvăluit astăzi două noi smartphone-uri fără margini, care par să fie acoperite pe partea din faţă exclusiv de display, scrie go4it.ro.
În comparaţie cu Samsung Galaxy S8 şi chiar Xiaomi Mi MIX, noile dispozitive de la Sharp par a fi desprinse din filmele SF, putând fi observată doar o mică margine subţire de jur împrejurul display-ului, egală pe toate părţile. Singurul element distinctiv de pe partea din faţă este camera foto, poziţionată în centru, pentru care display-ul a fost practic decupat.
Din păcate, smartphone-urile Sharp nu beneficiază de nume uşor de reţinut, compania japoneză numindu-le FS8010 şi FS8016. Ambele arată aproape identic la exterior şi sunt echipate cu display-uri de 5,5” cu rezoluţie 2.048 x 1080 pixeli, camere foto cu doi senzori, unul principal de 12 megapixeli şi unul de 8 megapixeli şi construcţie din sticlă şi metal.
La interior, FS8010 de la Sharp beneficiază de noul chipset Snapdragon 330 de la Qualcomm, un model nou, orientat către dispozitive entry-level. Acesta nu se găseşte momentan pe piaţă în niciun dispozitiv, deci nu este clar cât de performant este în realitate, însă ar trebui să ofere performanţă decentă pentru un smartphone de acest gen, mai ales când acesta beneficiază de 4 GB memorie RAM.
FS8016 este bazat însă pe noua platformă Snapdragon 660, care se apropie foarte mult de performanţa unui chipset high-end şi vine alăturat unui modul de 6 GB memorie RAM.
Ambele modele vor fi lansate la jumătatea lunii iulie, exclusiv în Japonia, cu şanse foarte slabe să le vedem lansate în afara teritoriului nipon.
- Ar putea fi cel mai frumos telefon din lume! Cui aparţine noul concept
- Apple planifică să producă smart-phone-uri cu ecrane FĂRĂ MARGINI și senzori integrați (FOTO)
- Huawei lansează noile Mate 9 şi Mate 9 Pro. Ce specificaţii vor avea smartphone-urile (VIDEO)
- Primul smartphone din lume care foloseşte 100% din suprafaţa telefonului (FOTO)
- Samsung Galaxy S8 are cel mai impresionant ecran de smartphone
- Când va apărea primul telefon cu ecran flexibil construit vreodată