Sheriff a remizat cu Zimbru, scor 2-2, în prima etapă din Divizia Naţională
Meci dramatic la Tiraspol în prima etapă a Diviziei Naţionale! Zimbru Chişinău a scăpat victoria printre degete în meciul cu Sheriff. Cele două rivale s-au despărţit la egalitate, scor 2-2, după ce "galben-verzii" au condus până în minutul 73 cu 2-0. Pentru Zimbru au marcat foştii jucători ai Sheriff-ului, Anatolie Cheptine şi Alexandru Dedov.
Zimbru a deschis scorul în meciul cu Sheriff în minutul 22, prin Anatolie Cheptine, iar imediat după pauză, Dedov a dublat avantajul galben-verzilor. Campioana Moldovei şi-a revenit şi a reuşit să egaleze, marcând două goluri într-un interval de doar şase minute. Mai întâi, Markovski a redus din diferenţă, iar Ismail Isa a stabilit rezultatul final în minutul 79.
Victor Ostap a câştigat bătălia orgoliilor cu Pietro Belardelli, după ce formaţia sa, Rapid, a învins cu 2-1 FC Costuleni. Dumitru Bacal a marcat primul gol al Rapid-ului în minutul zece, iar Victor Gonţa a egalat în minutul 33. Golul victoriei pentru echipa din Ghidighici a fost înscris de către Stanislav Luca, în minutul 59, dintr-o lovitură de la 11 metri.
Surpriza primei etape a produs-o nou-promovata Dinamo Auto. Formaţia din Tiraspol, care s-a aflat la primul joc în Divizia Naţională a învins Academia Chişinău cu 2-0. Ambele goluri au fost înscrise de către Victor Truhanov. Etapa va continua astăzi cu alte trei partide. De la ora 18.00, Olimpia va juca pe teren propriu cu Veris, iar Milsami cu Speranţa. Derby-ul zilei se va juca de la ora 19.30, pe stadionul Zimbru, între formaţiile Dacia şi FC Tiraspol.